În anul 2012, Teatrul Nottara a comandat un amplu studiu de piaţă despre „Publicul bucureştean de teatru”. Realizat de IMAS, pe un eşantion de 800 de respondenṭi, acesta ne-a oferit informaţii foarte importante despre felul în care suntem percepuṭi de publicul nostru şi mai ales despre aṣteptările sale.
Am aflat astfel că primul lucru pe care majoritatea celor intervievaṭi îl asociază cu Nottara-ul este „teatrul de pe bulevard”, ca urmare a amplasării noastre favorabile, pe o arteră principală, Magheru.
Am aflat cu bucurie că teatrul nostru este pe locul al doilea în topul preferinţelor publicului bucureştean. Am încercat acelaṣi sentiment când am regăsit o parte dintre actorii noşti pe lista celor mai apreciaţi performeri români. Şi ne-a fost confirmată intuiṭia că publicul bucureştean preferă comedia, două treimi dintre respondenţi exprimându-şi preferinţa pentru acest gen.
De aceea, Teatrul Nottara, care îṣi respectă publicul, doreşte să răspundă acestei nevoi culturale şi şi-a adaptat oferta de spectacole, integrând o serie de comedii de bulevard în repertoriu. Deşi această specie a genului comic nu este apeciată, în ultimul timp, la justa ei valoare, de către oamenii de teatru, noi o considerăm o specie teatrală viabilă, cu condiţia unor realizări scenice impecabile.
Realizările Teatrului Nottara din ultimii patru ani se regăsesc la fiecare din secţiunile site-ului, pe care vă invităm să le vizitaţi.
Teatrul C.I. Nottara funcţionează ca o instituţie de spectacole de repertoriu (cf. Ordonanţei Guvernului nr. 21 din 31 ianuarie 2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, cu modificările şi completările ulterioare), cu un colectiv artistic care are în componenţa sa 35 de actori angajaţi, doi regizori, un scenograf, şi cu o echipă tehnică şi administrativă de 85 de membri.
În fiecare stagiune, repertoriul cuprinde în jur de 25 de titluri cumulat pe cele două scene, atât la Sala Horia Lovinescu – cu o capacitate de 339 de locuri şi o scenă italiană (deschidere: 7,40m; adâncime: 8,40m), cât şi la Sala Studio – George Constantin – un spaţiu elegant şi funcţional cu maximum 100 de locuri (dimensiunile scenei de aproximativ: deschidere – 7m; adâncime: 7,5m).
Poză „wikipedia.org”